Dan Voinea

Dan Voinea
Date personale
Născut (73 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dan Voinea (născut 23 iulie 1950) este general și magistrat român. Este procuror militar din anul 1982, între anii 1997 și 2000 a deținut șefia Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În decembrie 1989, când avea gradul de maior la Direcția Procuraturii Militare, a fost desemnat procuror în procesul Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, el întocmind rechizitoriul pe baza căruia cei doi au fost condamnați la moarte și executați, în 25 decembrie 1989. Generalul magistrat Voinea este cel care a instrumentat două dintre cele mai importante dosare post-decembriste, cel al mineriadei din 13-15 iunie 1990 [1] și cel al Revoluției din decembrie 1989[2].

Activitate profesională

În 21 aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit în funcția de procuror militar șef adjunct al Secției Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului General. El a fost propus de ministrul Justiției de atunci, Monica Macovei, primind apoi aviz favorabil de la Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate de voturi. Până în octombrie 2007 a deținut și interimatul șefiei Parchetelor Militare, funcție care a fost ulterior preluată, prin delegare pe perioadă limitată, de către colonelului magistrat Ion Vasilache.

În 23 octombrie 2008 șeful Ministerului Public, Laura Kövesi, a cerut revocarea lui Voinea din funcția de adjunct al șefului Secției Parchetelor Militare pentru folosirea defectuoasă a resurselor umane ale secției. Ea l-a acuzat de nefinalizarea nici după 18 ani a dosarelor revoluției și mineriadelor. Prin decrete semnate de Președintele Traian Băsescu, în 20 martie 2009 generalul maior magistrat Dan Voinea a fost revocat din funcția de procuror șef adjunct al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în 1 aprilie a fost pensionat.[3]

La data de 27 noiembrie 2009, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) respins cererea lui Voinea de reîncadrare în funcția de procuror civil la Parchetul instanței supreme[4].

Note

  1. ^ „Romulus Cristea - "Un dosar incomod pentru cei care au fost la putere", articol în "România liberă" din 16 iunie 2006”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Romulus Cristea - "Toti alergau dupa un inamic invizibil", articol în "România liberă" din 22 decembrie 2005”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Voinea a vorbit, într-un interviu pentru publicația franceză L’Express, despre procesul soților Ceaușescu Arhivat în , la Wayback Machine., Mediafax, accesat 26 aprilie 2009
  4. ^ Generalul Voinea, respins la reangajare[nefuncțională], 27 noiembrie 2009 , VIOLETA FOTACHE, jurnalul.ro, accesat la 1 ianuarie 2011

Legături externe

  • Prosecutor Voinea’s campaign to sanitize the romanian revolution of december 1989
  • Tristele adevăruri ale Revoluției Arhivat în , la Wayback Machine., evenimentul.ro

Interviuri

  • Un dosar incomod pentru cei care au fost la putere- Interviu cu generalul-magistrat Dan Voinea, șeful Secției Parchetelor Militare[nefuncțională], 16 iunie 2006, Romulus Cristea, România liberă
  • Dan Voinea: Dosarele Revoluției nu au fost finalizate pentru că nu a existat voință politică, 21 decembrie 2009, Cristina Sbîrn, Adevărul
  • Dan Voinea: "Lunga președinție a lui Ion Iliescu" a tergiversat ancheta asupra Revoluției Arhivat în , la Wayback Machine., 23 decembrie 2009, Mihaela Stoica, Adevărul
  • EXCLUSIV Dan Voinea: "Și anturajul lui Ceaușescu merita pedeapsa cu moartea" Arhivat în , la Wayback Machine., 27 decembrie 2010, Claudiu Berbece, România liberă

Video

  • Generalul Voinea vorbeste despre revoluția din decembrie 1989, imagini video
  • Intervenție a gen. Dan Voinea în problema revoluției la tv